Cu bucurie, vă invităm să descoperiți și să explorați virtual SMART DENTAL – o clinică stomatologică modernă, ultra-dotată, recent mutată în „casă” nouă. Situată în Cluj-Napoca, pe strada Republicii, nr. 102, SMART DENTAL și-a început activitatea în noul spațiu la începutul lunii iulie.
Am avut ocazia să fotografiem și să scanăm interiorul cu câteva zile înainte de inaugurarea oficială. Am fost impresionați în primă fază de dotările clinicii și de atenția acordată micilor detalii care spun povestea locului într-o manieră proprie, personală. Apoi, după ce am cunoscut și echipa, am descoperit un colectiv de oameni foarte dedicați muncii pe care o fac, care realmente se bucură și sunt recunoscători că lucrează împreună.
Fiecare loc are o energie aparte care e dată, de cele mai multe ori, de oamenii care își desfășoară activitatea acolo. Ulterior, cunoscându-i și discutând mai multe cu dr. Carina și Bogdan Culic – proprietarii clinicii, ni s-a confirmat o dată în plus că dacă ai o viziune, prin muncă, perseverență și dedicare, poți să realizezi tot ceea ce îți propui.
Povestea SMART DENTAL a început în 2012, atunci când au luat împreună decizia de a-și deschide cabinetul propriu. „Soțul meu este cel care a demarat și a insistat să avem propriul cabinet. Și bine a făcut! Am muncit mult și, cu ajutorul familiei, am reușit să avem cabinetul nostru. Îmi amintesc cu drag cum la început, pe parcursul zilei, treceam de la o „funcție” la alta: medic, asistent, manager, grădinar, personal de serviciu…” – ne-a povestit dr. Carina Culic.
Pe lângă activitatea de la clinică, ambii se implică activ și în mediul universitar, ca o completare pe care o simt firească și necesară în munca de la cabinet. Consideră că în profesia pe care o practică e nevoie să fii permanent ancorat la noutățile din domeniu, să fii în contact atât cu profesioniști din alte colțuri ale lumii, cât și cu tinerii studenți ambițioși și plini de avânt pe care îi pot ajuta și modela.
Fascinați fiind în general de povești și de viziunea oamenilor, le-am lansat câteva teme de gândire la care am primit următoarele răspunsuri:
Este ceva ce ați dori să știe în mod special viitorii clienți despre dotările din clinică?
Ceea ce ne caracterizează este dorința de a fi în permanență la zi cu noutățile din domeniul nostru și aici mă refer la tehnici, materiale, aparatură, sterilizare, tocmai pentru ca tratamentele care le asigurăm pacienților noștri să aducă zâmbete pe fețele lor.
Cum ați descrie altora echipa SMART DENTAL?
Suntem foarte mândri de echipa noastră. Sunt oameni frumoși la suflet în primul rând, dedicați meseriei, care vin cu mare drag la clinică, înțeleg suferințele, disfuncționalitățile și dorințele estetice ale pacienților noștri și îi ajută practicând meseria la cel mai înalt nivel.
Cum vă imaginați viitorul clinicii SMART DENTAL?
Acum, la un nou început de drum, sperăm ca SMART DENTAL să devină o clinică de referință în domeniul sănătății dentare, un loc apreciat de pacienți pentru înalta calitate a serviciilor, dar și pentru profesionalismul și calitatea umană a personalului. De asemenea, ne propunem să dezvoltăm un program de cursuri pentru medici din toate ramurile stomatologiei, interesant și bine updatat astfel încât să contribuim și noi la menținerea unui nivel înalt al calității serviciilor stomatologice din țară.
Dental 3D Tour – video teaser pentru clinica SMART DENTAL:
Dental 3D Tour – tur virtual interactiv, este un pachet special conceput pentru prezentarea transparentă și relevantă a cabinetelor stomatologice, dezvoltat în exclusivitate cu Dental Marketing.