Marți, 24 aprilie, în calitate de fost absolvent, am participat la o întâlnire cu studenții în cadrul Zilelor Carierei la DCRPP. Evenimentul este organizat de Departamentul de Comunicare, Relații Publice și Publicitate (DCRPP), din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, UBB Cluj-Napoca și oferă studențiilor oportunitatea de a întâlni specialiști din domeniul PR-ului, publicității și comunicării, din mediul privat, public și ONG. Invitația a venit din partea Lect. Univ. Dr. Ani Răduleț și tare m-a bucurat.
Mă bucură și mă încarcă pozitiv revederile cu foștii profesori: din facultate, din liceu și chiar din generală. Și mă simt norocoasă că am păstrat legătura cu o mare parte dintre ei. Sunt persoane care au contribuit la creșterea și formarea mea – ca om și ca profesionist. Și contează foarte mult să știu că își amintesc cu drag de mine. Sau că numele meu le vine în minte în anumite situații sau contexte. Cum cred că a fost și cazul de față. Așadar, mulțumesc, Ani, încă o dată pentru invitație!
Nu îmi vine să cred că au trecut aproape 8 ani de când am terminat facultatea. Și, odată cu anii aceștia, mi s-au întâmplat atât de multe lucruri bune și frumoase. Simt că m-am schimbat și că m-am dezvoltat în primul rând ca om.
Am și spus marți că întâlnirile de acest gen sunt binevenite. Sunt un exercițiu bun de introspecție, în care rememorezi principalele momente și decizii luate de-a lungul anilor. Timpul le filtrează oricum și rămâne ceea ce a fost cu adevărat important sau marcant.
Alături de mine au mai fost prezenți alți doi colegi din generații diferite: Viviana Huțuleac și Gabriel Apăvăloaie. Un bun prilej și să ne cunoaștem între noi. Pe rând, am luat cuvântul și fiecare am expus ce am considerat că e mai important sau de impact pentru actualii studenți și viitorii absolvenți de Comunicare.
Toți trei am urmat aceeași facultate și toți profesăm în domeniu. Însă e uimitor de văzut cât de diferiți suntem și pe ce căi diferite am luat-o fiecare dintre noi.
Gabriel – pasionat de muzică electronică, organizator de evenimente, cu experiență de agenție și, în prezent, consultant senior de marketing într-o multinațională. Viviana – pasionată de dansuri folclorice, cu vastă experiență în zona de PR și organizare de evenimente, actualmente doctorandă în cadrul facultății. Eu, cu un traseu profesional relativ constant pe zona de PR și comunicare, astăzi întreprinzător, care simte că cel puțin pentru moment a găsit îmbinarea potrivită între muncă (ce fac), competențe (ce știu) și pasiune (ce îmi place).
Expunerea experiențelor personale a confirmat o dată în plus unul dintre principalele avantaje pe care le oferă o facultate cum e cea de Comunicare, Relații Publice și Publicitate: multitudinea de alternative. Depinde de fiecare încotro vrea să o apuce și ce face efectiv în acest sens. Și posibilitățile chiar sunt numeroase. De cele mai multe ori, asta e un lucru foarte bun. Dar poate fi uneori și copleșitor.
Fiecare dintre noi ne construim propriul drum, pas cu pas, prin alegerile pe care le facem.
Ca student, și ulterior proaspăt absolvent, sunt mari șanse să te simți dezorientat. Să nu știi exact ce știi sau poți să faci. Să nu-ți știi punctele forte. Să nu ai încredere în tine. Sau, din contra, să ai impresia că ești foarte bun. Sau că știi exact care e calea ta și ce vrei să faci mai departe.
În ceea ce mă privește, sunt câteva lucruri care am simțit că m-au ajutat mult în acești ani. Aș menționa: seriozitatea, implicarea, perseverența și autocunoașterea.
Așa că, fără a avea pretenția că epuizez subiectul, am îndrăznit să lansez câteva îndemnuri:
- Fii receptiv la ce e în jurul tău! Nu lăsa timpul să treacă pur și simplu, pentru că anii chiar nu se mai întorc. Dacă tot ai ales să faci o facultate, fii curios și interesat de alternativele la care ești expus.
- Implică-te! Fii deschis și încearcă cât mai multe experiențe care vor contribui la dezvoltarea ta personală și profesională: voluntariat, internshipuri, conferințe, ateliere, competiții studențești, schimburi de experiențe etc.
- Fii răbdător și perseverent! Rezultatele vin – de cele mai multe ori – în timp. E nevoie de muncă, constanță și greșeli. Greșeli din care să înveți.
- + Oferă înainte de a cere! Și demonstrează mai întâi că meriți ceea ce intenționezi să ceri.
A fost o întâlnire extrem de plăcută, care m-a scos puțin din zona de confort. Însă partea cea mai bună e că m-a energizat și m-a încărcat pozitiv. Mi-ar plăcea să știu că poate am reușit să presar și eu în schimb o mică doză de inspirație printre cei prezenți.
În loc de încheiere: Pe blogul nostru, OMNI•blog, am decis să scriem despre ceea ce ne interesează și ne pasionează. Mai exact, despre proiectele pe care le desfășurăm și despre informații utile, conexe cu ceea ce facem.
Recunosc că acest articol e destul de personal. Nu am avut în plan să-l scriu înainte de eveniment. Ca dovadă că nici nu ne-am gândit să facem niște fotografii… Doar că, odată încheiat, am simțit că ne-am dori să marcăm cumva momentul. Cu atât mai mult cu cât am povestit puțin și despre noi și despre lucrurile frumoase pe care le facem în OMNI•vision.
Fotografii realizate de voluntari, pagina de Facebook Zilele Carierei la DCRPP.