Chiar dacă poate încă nu suntem cu toții familiarizați cu sintagma experiență imersivă, aș putea paria că în curând aceasta va deveni o expresie din ce în ce mai utilizată în vocabularul de zi cu zi.
Am o amintire vagă din copilărie, care m-a făcut să-mi rămână oarecum întipărit în minte termenul „imersiv”. Am auzit (sau mi s-a spus) că „prin intermediul cărților, ne putem imersa în noi realități”. La vremea respectivă, asta însemna pentru mine un fel de teleportare… Deși nu mi-era foarte clar cum se produce. Abia mai târziu am înțeles că, într-adevăr, o carte bună te poate face să te rupi de realitate și să pătrunzi într-o altă lume. Te ajută să te transpui și să descoperi noi trăiri și noi perspective de a privi lucrurile. Adică un fel de experiență imersivă.
Totuși, ce înseamnă imersiv?
În limba română, conform dexonline.ro, imersiv ca adjectiv nu este definit. Găsim imersiune referindu-se la 1. Afundare parțială sau totală a unui corp într-un lichid; stare a unui corp afundat într-un lichid. 2. Pătrundere a unui corp ceresc în conul de umbră al altui corp ceresc.
Pornind de la aceste definiții, putem asemăna experiența imersivă cu o formă de a pătrunde sau de a ne cufunda parțial sau total într-o altă lume.
O experiență imersivă ne stimulează simțurile și ne transpune într-un alt loc sau într-o altă realitate. Are capacitatea de a ne face să „călătorim” în timp și spațiu, în trecut, prezent sau în viitor, într-un cadru virtual creat sau într-un loc care chiar există în realitate, dar se află la km distanță de noi.
Imersiunea și tehnologia
Imersiunea este astăzi experimentată cel mai des prin intermediul tehnologiei. Exemple de experiențe imersive pot fi considerate transmisiile live de concerte sau competiții sportive, jocurile video, video-conferințele sau interfețele cognitive și intuitive ale unor aplicații.
Însă cele mai remarcabile experiențe imersive sunt cele create prin intermediul realității extinse – XR. Cele mai cunoscute forme ale sale sunt Realitate Virtuală – VR și Realitate Augmentată – AR.
Folosind dispozitive și echipamente VR dedicate, aceste forme de realitate pot ajunge să ne stimuleze toate simțurile. Nu doar vizual și auditiv, ci chiar de miros, atingere sau chiar și gust. Au capacitatea de a crea experiențe realiste și să ne facă să simțim că ne transpunem într-o altă dimensiunea; chiar dacă fizic rămânem în același loc. Important de menționat e că imersiunea totală într-o realitate virtuală se poate realiza doar în condiții speciale de laborator, cu echipamente dedicate.
În #TechVision2018, Accenture consideră Realitatea Extinsă unul dintre cele cinci trenduri care vor contura viitorul afacerilor și o numește sfârșitul distanței:
Realitate Virtuală și Realitate Augmentată devin astfel cele mai noi inovații care înlătură limitele date de distanță și conectează oamenii, informațiile și experiențele.
Prin ce se remarcă o experiență imersivă?
Conform cercetărilor Qualcomm Technologies publicate în 2015, din punct de vedere tehnologic, o experiență e cu atât mai imersivă cu cât se remarcă prin:
- calitate vizuală (cantitatea și calitatea pixelilor, rezoluție, acuratețea culorilor, lumină și contrast)
- calitate sonoră (rezoluție înaltă a sunetelor, claritate și precizie)
- interacțiuni intuitive (interfețe prietenoase și intuitive pentru utilizator, acuratețe, realism, alături de interacțiuni contextuale – inteligente și personalizate)
Găsești informațiile enumerate mai sus într-o formă mai atractivă vizual în video-ul de mai jos:
Acestea fiind spuse, țin să menționez că acest articol s-a născut din nevoia noastră de a explica mai pe larg ce înseamnă o experiență imersivă.
Atunci când povestim altora ce facem și, în special, ce este OMNI•scan3D, ajungem inevitabil să menționăm că este o formă de media imersivă.
Folosind tehnologia, transformăm orice spațiu din realitate în format digital, într-un model și totodată tur virtual 3D interactiv. Astfel oricine, de oriunde, se poate transpune în acel loc. Îl poate explora și descoperi ca și cum ar fi în realitate acolo. Iar experiența devine cu adevărat una imersivă în momentul în care spațiul este vizitat folosind Realitatea Virtuală.
Dacă ți se pare interesant subiectul Realității Extinse, te invităm să parcurgi prezentarea celor de la Accenture:
Sursa imagine: CC0 Hardyco, pixabay.com
Wow
Foarte interesant, bravo